Paște


No Image

Sărbători pascale „agitate”

Accidente rutiere și incendii – acesta este bilanțul, pe scurt, al evenimentelor cu care s-au confruntat în această minivacanță de Paște ambulanțierii, polițiștii și pompierii din județul Gorj. Oricât de mult și-ar fi dorit contrariul,…



No Image

Lumina Sfântă ajunge și la Gorj

Una dintre cele mai mari minuni sărbătorite de creştinii ortodocşi, de aproape două milenii, este modul în care se aprinde Sfânta Lumină de Paşte, în mormântul Mântuitorului Iisus Hristos, în Sâmbăta Mare, la prânz, urmată…



No Image

Deserturile tradiționale de Paște

Tradițiile românilor nu se schimbă niciodată. Pasca și cozonacul vor fi nelipsite și anul acesta. Pe lângă mielul, salata de boeuf și ouăle, printre preferințele românilor sunt prăjiturile de casă, dar și cele specifice sărbatorilor…


No Image

Tradiții și obiceiuri de Paște

Paștele este cea mai importantă sărbătoare creștină. În această duminică sărbătorim învierea lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, după ce a fost răstignit în Vinerea Mare. Este o sărbătoare plină de tradiții și obiceiuri care…


No Image

Al doilea Paște în Pandemie

Românii sărbătoresc în 2021 al doilea Paște în pandemie. Anul trecut întreaga țară se afla în stare de urgență iar slujbele erau permise fără participarea enoriașilor. Parohiile au fost nevoite să se adapteze vremurilor și…