IPJ


No Image

Cumpărăturile online sunt sigure?

Pandemia a avut un impact semnificativ asupra pieței și a obiceiurilor de cumpărare și a însemnat o oportunitate pentru creșterea cumpărăturilor online. Conform unui studiu realizat la nivel național, numărul persoanelor care fac cumpărături online…


No Image

Peste 800 de amenzi în weekend

La nivel național, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 15 noiembrie, 9.930 de sancțiuni contravenționale, în valoare de de aproape 2.000.000 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri…


No Image

Dosare penale pentru braconaj

Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, ieri, 15 noiembrie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj cinegetic, în urma căreia au identificat un barbat, de 37 de ani,…


No Image

Amenzi în Gorj în prima zi cu restricții

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a transmis că în ultimele 24 de ore au fost desfășurate 15 acțiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, sub coordonarea Instituției Prefectului, împreună cu celelalte instituții implicate,…


No Image

O nouă serie de amenzi în Gorj

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a transmis că în ultimele 24 de ore au fost desfășurate 17 acțiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, sub coordonarea Instituției Prefectului, împreună cu celelalte instituții implicate,…



No Image

Încă un val de amenzi GORJ

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a transmis că în ultimele 24 de ore au fost desfășurate 14 acțiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, sub coordonarea Instituției Prefectului, împreună cu celelalte instituții implicate,…