ActualitateSliderSocialUltima ora

Cercetat de polițiști pentru furtul unei mașini

Ieri, polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați de un bărbat din orașul Tismana, cu privire la faptul că în noaptea de 29/30 mai, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul ce se afla parcat în fața locuinței sale.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, autoturismul a fost identificat în satul Pocruia.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că în noaptea de 29/30 mai, un tânăr de 17 ani, din aceeași localitate, ar fi pătruns în curtea locuinței bărbatului, iar de pe o masă ar fi sustras cheia autoturismului pe care l-ar fi condus circa 2 kilometri, după care l-a abandonat în afara părții carosabile, după ce în prealabil a asigurat portierele.

Ulterior, minorul ar fi revenit la locuința bărbatului și a lăsat cheile autovehiculului în același loc.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere.

Articole similare

Back to top button