ActualitateSliderSocialUltima ora

CEO a stabilit modelul de adeverință pentru reducerea vârstei de pensionare

Mii de salariați ai Complexului Energetic Oltenia s-ar putea pensiona în acest an, cu 13 ani mai devreme, în baza legii 197. Administrația companiei a stabilit modelul de adeverință pentru angajații ce doresc să se pensioneze și pentru foștii angajați care vor să solicite recalcularea pensiilor. Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, a postat pe pagina de socializare modelul de adeverință, însoțit de mesajul că de acum înainte nu ar trebui să mai apară vreo problemă.

“În sfârșit aveam și modelul tipizat de adeverință pentru salariații din C.E.Oltenia, adeverință de vechime în muncă în conformitate cu prevederile legii nr.197, exact așa cum a declarat Constantin Mitrescu după discuțiile avute cu Directoratul!

De acum lucrurile ar trebui să fie clare și simple, iar din punctul meu de vedere mai este de trecut un singur hop, adică emiterea deciziilor de pensionare a caselor de pensii!

Desigur că mai este de așteptat și perioada calendarului prevăzut de legislație (timpul de așteptare pentru adeverințe și timpul de așteptare pentru primirea deciziilor), însă aceste proceduri sunt unele standard.

Stimați colegi, în urma deciziei Inaltei Curți de Casație și Justiție am văzut un interes extraordinar și un zbucium pe care eu unul mi l-aș fi dorit să îl aveți cu toții și pe perioada în care ne-am luptat cu adevărat pentru recunoașterea condițiilor noastre de muncă, prin Legea nr.197!

Nu vă spun asta neapărat ca pe un reproș, ci vreau să vă atrag atenția asupra faptului că dacă ați fi avut cu toții același interes și pentru LUPTĂ, așa cum aveți cu toții interesul pentru a primi cât mai repede cu putință beneficiile acestei legi, vă garantez că nu ar fi durat atât de mult!

Vă avertizez că noi toți lucrătorii, atât cei care mai suntem în această activitate, cât și cei pensionați, o să mai avem bătălii de dus pentru drepturile noastre, dar dacă în continuare cei care vor lupta nu vor fi susținuți și sprijiniți, șansele de a ne păstra sau câștiga drepturile, vor fi reduse foarte mult!

Închei pentru a le mulțumii tuturor colegilor care s-au LUPTAT CU ADEVĂRAT pentru această lege, și îmi mențin promisiunea că dacă ferească Dumnezeu, și de data aceasta casele de pensii vor avea comandă politică să emită în continuare decizii de respingere, eu și colegii mei din Sindicatul Energia Rovinari vom relua lupta și acțiunile sindicale! “

Articole similare

Back to top button