ActualitateSliderSocialUltima ora

Gorjul – cel mai mic buget pentru “Casa Verde Fotovoltaice”

Administrația Fondului pentru Mediu demarează sesiunea de finanțare pentru înscrierea solicitanților persoane fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, începând cu data de 19 mai 2023, ora 10:00 și până la data de 26 iunie 2023, ora 23:59, prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție pe site-ul www.afm.ro, în vederea introducerii informațiilor necesare participării în Program. De asemenea, unitățile de cult se vor putea înscrie în program în perioada 27 iunie 2023, ora 10:00 – 29 iunie 2023, ora 23:59. Prin intermediul unui comunicat de presă au fost transmise sumele de care beneficiază fiecare regiune în parte. Conform tabelului prezentat, regiunea noastră a obținut cel mai mic buget pentru sesiunea de finanțare a persoanelor fizice în cadrul Programului. Într-o situație similară se regăsesc și județele Dolj, Mehedinți, Olt și Vâlcea, care sunt nevoite să se bucure de o sumă mică, în comparație cu restul regiunilor.

Finanțarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiția suportării unei contribuții proprii a beneficiarului de 2.000 de lei. Suma finanțată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferența până la valoarea totală a facturii se suportă de către beneficiar din surse financiare proprii. Toate informațiile necesare participării în Program sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, la secțiunea Programe de finanțare – Sisteme fotovoltaice.

Articole similare

Back to top button