ActualitateSliderSocialUltima ora

Mai este o săptămână până la Postul Paștelui

Postul Paștelui se numără printre cele mai aspre perioade de post din an. Postul Paștelui 2023 începe pe data de 27 februarie și se încheie pe data de 15 aprilie. Deși este un post greu, credincioșii mai au și dezlegări la pește sau ulei și vin. Ce este important de reținut este faptul că postul reprezintă o abținere. Pe lângă produsele și alimentele de origine animală de la care trebuie să ne abținem, în această perioadă, și nu numai, trebuie să reducem și consumul de răutate, invidie și tot soiul de sentimente negative care ne încearcă.

Postul Paștelui durează 40 de zile, perioadă în care credincioșii trebuie să se abțină de la a consuma alimente de origine animală: carne, lapte, brânză, ouă. Totuși există câteva zile din Postul Paștelui cu dezlegare la pește, în care creștinii pot consuma alimente ce conțin pește. Pe lângă această abținere despre care am discutat, credincioșii trebuie să consume cumpătat produsele de post. Preotul Nicolae Chivulescu susține că în toată această perioadă trebuie să mâncăm mai puțin, nu să ne ghiftuim cu alimente, fie ele doar de post.

Așadar, Postul Paștelui, ca toate celelalte posturi, reprezintă o abținere, atât sufletească, cât și trupească. Părintele Chivulescu îndeamnă ca pe întreaga durată a postului să nu mâncăm pe săturate, pentru a simți că trupul nostru depune un efort. De asemenea, este perioada în care trebuie să conștientizăm că bunătatea și iubirea față de cei din jur sunt elementele cheie ale unei bune conviețuiri.

Articole similare

Back to top button