ActualitatePoliticaSliderSocialUltima ora

Vîlceanu, Pecingină și Cîțu – proiect pentru scăderea taxelor pe salariu

Deputatul PNL Dan Vîlceanu susține scăderea cu 5% a contribuțiilor de asigurări sociale și plafonarea bazei de calcul a contribuțiilor pentru sănătate la 3 salarii minime brute. Pe pagina sa de socializare deputatul a postat un mesaj prin care susține că alături de Florin Cîțu și Gheorghe Pecingină a depus amendamente în acest sens.

Povara taxării muncii trebuie să scadă și facem demersuri pentru asta

Ieri, împreună cu Florin Cîţu și Gheorghe Pecingina, am depus la Parlament proiectul de lege privind scăderea cu 5% a contribuțiilor de asigurări sociale și plafonarea bazei de calcul a contribuțiilor pentru sănătate la 3 salarii minime brute.

Toată lumea spune că taxarea muncii în România este prea mare, dar în urmă cu câteva luni, Parlamentul a respins un amendament similar inițiat de Florin Cîțu. În această perioadă, conducerea PNL a anunțat printr-un comunicat de presă că susține reducerea taxării muncii. Asta înseamnă că parlamentarii PNL nu vor mai fi forțați să voteze împotriva acestei inițiative, așa cum s-a întâmplat la amendamentul inițiat de Florin Cîțu sau la amendamentul privind renunțarea la supraimpozitarea muncii part-time.

PSD a anunțat, de asemenea, prin Marcel Ciolacu, faptul că susține reducerea taxării muncii. Este momentul să ne dovedească domnul Ciolacu dacă a mai spus încă o minciună sau de data asta i-a scăpat ca prin minune și un adevăr.

Este o perioadă complicată, cu inflație mare, iar o reducere a taxării muncii îi ajută pe cei care muncesc și își văd veniturile erodate de inflație.

Trebuie să înțeleagă și PSD că oamenii nu vor pomenile lor electorale, vor doar să fie tratați corect de către stat și să nu mai fie jupuiți cei care muncesc, pentru a primi alții pomeni electorale sau pensii speciale.”

Articole similare

Back to top button