ActualitateSliderSocialUltima ora

Două blocuri din Târgu Jiu reabilitate prin PNRR

A fost primită finanțarea prin PNRR pentru primele două blocuri din municipiul Târgu Jiu ce vor fi reabilitate termic. Edilul Marcel Romanescu alături de administratorii asociațiilor din care fac parte imobilele a semnat contractele în acest sens. Este vorba despre blocurile cu numerele 54 și 52 din Bulevardul Victoriei. În primul caz, valoarea intervențiilor depășește 1 milion de euro (peste 5 milioane de lei), iar în privința blocului nr. 52, suma se apropie de 400.000 euro (1,9 milioane lei).

Lucrările de care vor beneficia cele două construcții constau în reabilitare termică (anvelopare), termoizolare planșeu pod, refaceri trotuar de gardă (pentru protejarea fundației), diverse reparații locale, sisteme alternative de producere a energiei electrice (panouri fotovoltaice care vor asigura consumul de energie din spațiile comune), reabilitarea și modernizarea instalațiilor de iluminat pentru spațiile comune, sisteme inteligente de umbrire, sistem inteligent de reglare a instalațiilor electrice, montarea de tâmplărie performantă, cu rama din PVC.

Acestea sunt primele două dosare aprobate pentru finanțare prin PNRR, vor urma și altele, iar Romanescu a declarant că sunt și alte proiecte depuse și la Ministerul Dezvoltării tot pentru reabilitare de blocuri.

Articole similare

Back to top button