ActualitateSliderSocialUltima ora

Programul manifestațiilor de 1 Decembrie la Târgu Jiu

Cu ocazia Zilei Naționale a României, programul dedicat zilei de 1 Decembrie va începe la ora 10:00 cu o amenajare a expoziției statice cu tehnică militară în parcarea stadionului municipal. Tot la această oră va avea loc și deschiderea Târgului de Crăciun din Piața Prefecturii.

În intervalul orar 12:00 – 12:30 va avea loc survolul unei aeronave cu fum tricolor, urmată de aterizarea unui parașutist care își va depune drapelul la Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu. Urmează, desigur, primirea oficialităților, intonarea Imnului de Stat și susținerea discursurilor oficiale.

După depunerea coroanelor și defilarea gărzii de onoare, va avea loc complexul manifestărilor organizate de Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului”, urmate de un spectacol de cântece patriotice al Emiliei Dorobanțu.

La ora 13:30 va avea loc deschiderea oficială a expoziției statice în parcarea stadionului municipal. Expoziția se va închide la ora 17:00.

Aprinderea iluminatului festiv, momentul mult așteptat de toată lumea, va avea loc la ora 18:00, fiind urmat de un spectacol de muzică populară susținut de Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului”. Vor concerta Ileana Lăceanu, Roberta Crintea, Georgiana Bîrsac, Alexandra Bleaje, Delia Barbu, Claudia Torop, Robert Târnăveanu și Laura Olteanu.

Articole similare

Back to top button