ActualitateSliderSocialUltima ora

Bărbat de 63 de ani găsit mort în Ambulatoriul SJU Târgu Jiu

Un bărbat de 63 de ani a decedat în această dimineață în Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Bărbatul s-a prezentat la unitatea medicală împreună cu soția sa pentru ca aceasta să efectueze analize medicale. În timp ce o aștepta, bărbatul a mers la grupul sanitar al Ambulatoriului Integrat, iar la scurt timp a fost găsit în stare de inconștiență. O echipă de medici și asistenți de la ATI și Camera de Gardă s-au prezentat de urgență și i-au efectuat manevrele de resuscitare bărbatului. Din păcate, acesta nu a răspuns, fiind declarat decesul.  Asistenta coordonatoare a Ambulatoriului Integrat a anunțat poliția, fiind deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină legală pentru efectuarea necropsiei. Bărbatul era cunoscut cu afecțiuni cardiace.

Polițiștii vor efectua cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment.

Articole similare

Back to top button