ActualitatePoliticaSliderSocialUltima ora

Miruță despre drumul expres al lui Weber: “Este drum Trans Regio”

Cu toții știm că drumul expres Târgu Jiu – Craiova reprezintă unul din proiectele de suflet ale președintelui PSD Gorj, Mihai Weber. Acesta este mulțumit de cum au evoluat lucrurile în acest sens și susține că că nu mai este mult până când în sfârșit acest drum va fi finalizat. La polul opus, deputatul USR Gorj, Radu Miruță vine și spune că în urma consultării documentelor oficiale acest drum a fost scos de pe lista drumurilor expres, fiind încadrat în categoria drumurilor Trans Regio. Acest lucru presupune că lucrările la acest drum nu vor începe, deputatul USR explicând și cu ce induce lumea în eroare președintele PSD Gorj

Miruță a explicat ce anume înseamnă un drum Trans Regio, adică drumul care acolo nu traversează localități să fie mărit pe lateral cu o jumătate de bandă. Deputatul declară și că pentru a avea credibilitate, cei de la PSD trebuie să efectueze demersuri pentru a scoate din tabelul Comisiei Europene respectivul drum de la categoria drumurilor Trans Regio și introducându-l în categoria drumurilor expres.

Articole similare

Back to top button