ActualitateSliderSocialUltima ora

Activități intense de căutare a medicilor pentru SAJ

Deși recent instalat în post, Tiberiu Tătaru, noul manager al Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, are planuri mari pentru instituția pe care o conduce. În primă fază, principala sa preocupare este aceea de a rezolva problema cu care Serviciul de Ambulanță se confruntă de atâta amar de vreme – lipsa medicilor. Acesta a purtat o serie de discuții cu zeci de medici în încercarea de a-i convinge să vină la Târgu Jiu, în instituția al cărui manager este. Tătaru nu se va opri până când la Serviciul de Ambulanță nu se vor găsi minim 5 medici.

Tot pe lista planurilor sale intră și achiziția unui număr de 3 ambulanțe 4X4. În momentul de față la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj funcționează 10 ambulanțe care însă sunt destul de vechi și uzate iar 3 dintre acestea se dorește a fi înlocuite.

Mai mult, Tătaru își dorește și a demarat procedurile necesare pentru crearea unei farmacii cu circuit închis. Postul de farmacist a fost deja scos la concurs.

Articole similare

Back to top button