ActualitatePoliticaSliderSocialUltima ora

Virgil Popescu să vină la Gorj!

Președintele PSD Gorj, Mihai Weber a avut zilele trecute o ieșire pe pagina sa de socializare în care a declarat că este vital ca Ministrul Energiei, Virgil Popescu să vină la Gorj.

“Ministrul Energiei, Virgil Popescu, TREBUIE să vină în Gorj!

Problemele cu care se confruntă COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA, cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, chiar înaintea sezonului rece, când știm cu toții că acesta REPREZINTĂ O COMPONENTĂ ESENȚIALĂ privind SIGURANȚA SISTEMULUI ENERGETIC în sezonul de iarnă, impune prezența OBLIGATORIE a ministrului Energiei în Gorj!” a scris Mihai Weber.

Această solicitare vine în contextul în care zilele trecute, două federații reprezentative din Gorj, Federația Națională Mine Energie și Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate “Univers”, au solicitat o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă pentru a discuta principalele probleme legate de activitatea Complexului Energetic Oltenia și în special, instituirea stării de urgență în sistemul energetic național.

Problemele puse pe tapet de sindicate cât și de Mihai Weber au puncte comune și evident știute de Ministrul Energie, Virgil Popescu.

“Acum, compania se confruntă cu blocajul provocat de membri marcanți ai USR, care au reușit suspendarea activității la cariera Roșia, cea mai mare din Complexul Oltenia.

În contextul actual, în care multe țări precum Germania, Franța, Polonia iau măsuri radicale pentru asigurarea siguranței sistemelor energetice prin repunerea în funcțiune a grupurilor pe bază de cărbune, se impune o reacție hotărâtă din partea Ministerului Energiei privind strategia energiei pe bază de cărbune, în contextul războiului din Ucraina și creșterii necontrolate a prețurilor.

În acest sens, trebuie rezolvate URGENT următoarele probleme:

  • Asigurarea stocurilor de cărbune conform programului de iarnă
  • Asigurarea fronturilor de lucru și echipamentelor necesare în carierele de cărbune
  • Asigurarea personalului necesar în cariere și termocentrale
  • Investițiile în carierele de cărbune
  • Mentenanța grupurilor energetice

Sunt obiectivele principale care trebuie abordate la cel mai înalt nivel de decizie, în cel mai scurt timp.”

Mihai Weber subliniază faptul că întâlnirea trebuie să aibă loc la Gorj în prezența conducerii companiei și a reprezentanților angajaților.

Articole similare

Back to top button