Reținut pentru furt de combustibil

La data de 19 iulie, în jurul orei 05:00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizați direct de către un bărbat de 62 de ani, din municipiul Motru, despre faptul că pe proprietatea sa a observat o persoană necunoscută.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că dintr-un autotren staționat pe proprietatea apelantului a fost sustrasă cantitatea de 40 litri motorină, depozitată în două bidoane găsite abandonate în proximitatea proprietății respective.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat un bărbat de 29 de ani, din municipiul Motru, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.