Așteptați în număr cât mai mare la bâlciul de la Tismana

Anul acesta Bâlciul de Sfânta Maria Mare, organizat la Tismana, își va dechide porțile  mai devreme. Terasele vor fi montate de vineri, 12 august, iar cetățnii sunt așteptați începând cu ziua de sambătă la această sărbătoare câmpenească.

La fel ca și în anii trecuți, participanții se vor putea bucura de soliști vocali și instrumentiși, dar și de formații de dansuri populare.

În zilele de 14 și 15 august se va desfășura Festivalul-concurs al cântecului, jocului și portului gorjenesc “Tismana 2022”, iar câștigătorii vor fi răsplătiți cu premii în bani.