ActualitateSliderSocialUltima ora

5 UAT-uri din Gorj au fost modernizate

Lucrările ce vizau infrastructura rutiera pentru 5 unități administrativ teritoriale din Gorj au fost finalizate, obiectul de investiție fiind reabilitarea Drumului Județean 647, Vlăduleni-Urdari-Turceni-Ionești-Limita Jud. Mehedinți.

Valoarea lucrărilor executate s-a ridicat la suma de 94.282.675, 82 lei fără TVA și a avut în vedere creșterea confortului în ceea ce privește circulația rutieră, dar și realizarea pistelor de biciclete, a trotuarelor pietonale, a accesului la proprietăți, a celor 28 de stații de autobuz, montarea de indicatoare rutiere sau amenajarea a 224 de drumuri laterale.

Sursa de finanțare a provenit din fonduri alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală și Bugetul propriu al județului Gorj.

„Au fost finalizate lucrările la obiectivul de investiție „Reabilitare DJ 674, Vlăduleni-Urdari-Turceni-Ionești-Limita Jud. Mehedinți”.

​Drumul județean 674 se află în administrarea Consiliului Județean Gorj și  are lungimea de 43,443 km, traversând teritoriile administrative ale comunelor Bîlteni, Fărcășești, Urdari, Ionești și intravilanul orașului Turceni, până la limita cu județul Mehedinți, prin localitățile: Vlăduleni, Fărcășești, Valea cu Apă, Peșteana de Jos, Hotăroasa, Urdari, Fântânele, Strâmba Jiu, Valea Viei, Gârbovu, Murgești, Jilțu, Turceni, Ionești, Iliești, Gura Șușiței, Picu.

​Astfel, locuitorii din 17 localități de pe raza celor cinci unități administrativ teritoriale vor beneficia de un confort sporit din punct de vedere al circulației rutiere nu doar prin reabilitarea sistemului rutier ci și  prin realizarea acceselor la proprietăți, a pistelor de biciclete și trotuarelor pietonale (5434 m), a celor 28 stații de autobuz, montarea de indicatoare rutiere sau amenajarea a 224 drumuri laterale.

Valoarea lucrărilor executate la obiectivul de investiție mai sus menționat,  este de 94.282.675,87 lei fără T.V.A.. 

Sursa de finanțare a fost constituită din fondurile alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală și Bugetul propriu al județului Gorj.

Execuția investiției a demarat în anul 2019 iar în prezent Consiliul Județean Gorj are în desfășurare procedura de recepție la terminarea lucrărilor de reabilitare a obiectivului de investiție menționat.

Atașat, prezentăm în mod detaliat principalele categorii de lucrări care au fost executate pe DJ 674:

  • Frezare și reparare sistem rutier existent, așternere 3 straturi de mixtură asfaltică (strat de bază, strat de legătură și strat de uzură) pe lungimea de 43,443 km;
  • Au fost amenajate 2 treceri la nivel cu calea ferată;
  • Au fost consolidate terasamentele prin execuția unui zid de sprijin cu o lungime de 11 m și a unei​fundație adancită de parapet cu L= 215 m;
  • Au fost reabiltate 30 de poduri amplasate pe traseul drumului județean;
  • Au fost amenajate drumurile laterale în numar de 224 bucăți, cu lungimea variabila între 15 și 25 m
  • Au fost realizate dispozitive de colectare si evacuare a apelor pluviale din corpul drumului după cum urmează: podețe tubulare transversale Ø500 mm – 2 bucăți, podețe tubulare transversale Ø800 mm – 3 bucăți, podețe tubulare transversale 2Ø500 mm – 1 bucată, podețe tubulare Ø1000 – 5 bucăți, canalizare pluvială Ø1000 – L= 245 m, podețe tip P2 – 13 bucăți, podețe dalate D3 – 1 bucată, podețe dalate D4 – 1 bucată, șanțuri pereate în lungime de L= 45347,00 m, rigolă carosabilă în lungime de L= 145 m, accese proprietăți pietonale și auto din tuburi de beton Ø400
  • mm – 2210 bucăți, accese proprietăți din placi de beton și racord la drum accese existente – 1082 bucăți;

În ceea ce privește siguranța circulației participanților la trafic s-au executat următoarele lucrări:

  • platforme strat de uzură din asfalt – 6 bucăți, S= 1785 mp,
  • platforme strat de uzura din beton – 5 bucăți, S= 1151 mp,
  • stații autobuz – 28 bucăți, S= 655 mp,
  • trotuare pietonale și piste bicicliști – L= 5434 m,
  • parapet metalic deformabil – L= 5908 m,
  • indicatori kilometrici – 44 bucăți,
  • indicatori hectometrici – 397 bucăți,
  • montare indicatoare rutiere – 830 bucati,
  • execuție marcaje rutiere longitudinale – L= 74,556 km,

• execuție marcaje rutiere transversale – S= 1894 mp.”- conform unui comunicat de presă al Consiliului Județean Gorj.

Articole similare

Back to top button