ActualitateSliderSocialUltima ora

Nașterea Sf. Ioan Botezătorul și sărbătoarea Sânzienelor

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită, în fiecare an, pe 24 iunie, iar această sărbătoare este cunoscută în popor şi sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. În calendarul creştin ortodox, pe 24 iunie este celebrată naşterea lui Ioan Botezătorul, considerat ultimul mare profet al Vechiului Testament, dar şi cel care a făcut trecerea spre perioada Noului Testament. În memoria creştinătăţii, el va rămâne cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în Iordan.

Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morţii sfinţilor, numai Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul făcând excepţie de la această regulă. Ei au privilegiul de a li se sărbători atât naşterea, cât şi alte evenimente din viaţa lor: Adormirea Maicii Domnului, Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, Bunăvestirea, soborul Sfântului Ioan Botezătorul.

Sărbătoarea ortodoxă se suprapune și cu sărbătoarea Sânzienelor sau Drăgaica, cum mai este cunoscută în popor. În tradiţia populară românească, Sânzienele sunt nişte fete frumoase, care trăiesc în păduri sau pe câmpii, fiind reprezentate, cel mai des, în timp ce dansează.

Sânzienele sunt cunoscute şi ca zâne ale câmpului care dau puteri deosebite florilor şi plantelor, astfel încât, acestea devin plante de leac în preajma sărbătorii de pe 24 iunie.

Se spune că, în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană.

Cu acest prilej, în foarte multe zone din ţară, se fac pomeni pentru morţi, de moşii de Sânziene.

Articole similare

Back to top button