ActualitateSliderSocialUltima ora

De la “strangeți cureaua” la măriri salariale pentru bugetari

Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de cameră decizională, majorarea salariilor bugetarilor de la 1 iulie cu o pătrime din diferența de salariu prevăzută de Legea salarizării unitare 153/2017 pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021.

Săptămâna trecută, Guvernul a anunțat că este momentul să strängem cureaua şi că în perioada următoare se vor reduce cheltuielile bugetare. Nu ştim la cine s-a referit Guvernul României dar un lucru este cert, o parte din bugetari vor primi măriri salariale.

Astfel, deputații au adoptat şi majorarea cu 15% pentru complexitatea muncii” a salariilor pentru angajații din ministerul Transporturilor şi ministerul Culturii, precum şi pentru cei din Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului şi din Ministerul Sportului.

Totodată, personalul din cadrul aparatului propriu al Ministerului Sănătăţii beneficiază de majorarea salariilor de bază cu până la 25%.

De asemenea, personalul din instituțiile şi/sau autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finantate din fonduri externe rambursabile, în baza legilor pentru ratificarea sau aprobarea acordurilor de imprumut adoptate de Parlamentul României, beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat. Această majorare se aplică proportional cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiect.

Este vorba despre cei care lucrează cu fonduri externe nerambursabile, altele decât fondurile europene nerambursabile.

Pentru a intra in vigoare majorările, cele două legi trebuie promulgate de preşedintele Klaus Iohannis.

USR a anunțat că va contesta la Curtea Constituțională cele două proiecte legislative aprobate, marți, de către parlamentarii PSD-PNL-UDMR.

Articole similare

Back to top button