ActualitateSliderSocialUltima ora

Ziua Internațională a Copilului Dispărut

Astăzi, 25 mai a.c., polițiștii gorjeni au marcat Ziua Internațională a Copilului Dispărut, zi în care se face apel către comunitate la responsabilitate faţă de dispariţia copiilor, precum şi la implicare în depistarea acestora.

Acestea sunt principalele „arme” pentru prevenirea dispariţiilor copiilor, iar soluţionarea cu operativitate a cazurilor de dispariţii, ajunse în atenţia poliţiştilor, reprezintă o prioritate pentru polițiștii gorjeni.

În acest context,  polițiștii gorjeni au desfășurat activități de informare a copiilor și  părinților  despre numărul de dispariții voluntare în rândul minorilor, riscurile la care aceştia pot fi expuşi şi măsurile care necesită a fi luate pentru a minimaliza aceste situaţii.

În perioada 1 ianuarie – 25 mai a.c., polițiști gorjeni au fost sesizați cu privire la 49 de dispariții de minori, iar în 11 dintre cazuri, copiii dispăruți aveau până în 14 ani.

Totodată, de menționat este faptul că au fost înregistrate cazuri de plecări frecvente ale minorilor de la domiciliu, fiind sesizate chiar și 12 plecări voluntare ale aceleiași persoane.

Articole similare

Back to top button