ActualitateSliderSocialUltima ora

Zilele municipiului Târgu Jiu

În cursul serii trecute a avut loc deschiderea oficială a zilelor municipiului Târgu-Jiu, eveniment așteptat cu mare entuziasm de către cetățeni. Focul de artificii și piesa de teatru susținută de Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” au atras un număr de aproximativ 3000 de participanți.

Se anunță o săptămână încărcată la Târgu Jiu. Începând de astăzi și până duminică, cetățenii vor fi spectatori ai diverselor evenimente ce se vor desfășura atât în Piața Prefecturii cât și pe Insulița Târgu Jiu.

Evenimentul care deschide în forță această săptămână este pregătit cu atenție de către liceele și colegiile municipiului Târgu Jiu. Primarul Marcel Romanescu se așteaptă la o evoluție majoră a numărului de participanți, întrucât în ziua de marți va avea loc primul spectacol folcloric al Orchestrei Naționale Valahia.

Miercuri va avea loc mult așteptatul bal al bobocilor organizat de către toate liceele municipiului Târgu Jiu. Respectivul eveniment va fi încheiat prin alte două momente inedite, mai exact prezentarea echipei de handbal feminin, echipă calificată în Liga Florilor, și concertul susținut de un îndrăgit artist din România, Smiley.

Atât oamenii, cât și autoritățile locale, își doresc să depășească această perioadă nu tocmai ușoară, declară Romanescu.

Articole similare

Back to top button