ActualitateSliderSocialUltima ora

Noutatea ce vine în sprijinul dosarelor de pensionare

Legea nr.76/2022, în vigoare începând cu data de 08.04.2022, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.333/05.04.2022.

Conform prevederilor alin.(5) al art. 106 din Legea nr. 263/2010, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 76/2022: „În termenul prevăzut la alin. (4), casa teritorială de pensii emitentă comunică angajatorului o informare cu privire la emiterea deciziei de pensionare  pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parțială sau de invaliditate. Informarea va cuprinde numele și prenumele persoanei, tipul deciziei de pensionare, precum și data emiterii acesteia.”

Având în vedere prevederile legale sus amintite, se menționează că pentru a putea comunica angajatorului informațiile cu privire la emiterea deciziei de pensionare, respectiv:

  • numele și prenumele persoanei care face obiectul informării;
  • tipul deciziei de pensionare, respectiv categoria de pensie;
  • data emiterii deciziei de pensionare,

este necesar ca persoana care solicită înscrierea la pensie (cu excepția persoanelor care solicită înscrierea la pensie de urmaș) să prezinte, pe lângă documentele prevăzute de legislația cadru în domeniul pensiilor și adeverința eliberată de angajatorul la care își desfășoară activitatea la data solicitării înscrierii la pensie, din care să rezulte datele de identificare ale angajatorului, CUI, adresa, e-mail, fax, nr. telefon, etc..

În cazul persoanelor care desfășoară activitate concomitent la mai mulți angajatori, la dosarul de pensie se vor depune adeverințe eliberate de fiecare angajator în parte.

Articole similare

Back to top button