ActualitateSliderSocialUltima ora

Tânăr din Drăguțești a produs un accident și a fugit de la fața locului

La data de 10 aprilie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu – Biroul Rutier au depistat, în trafic, un tânăr, de 22 de ani, din comuna Drăguțești, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Victoriei, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul ar fi condus un autoturism, pe DN 66 Romanești, și ar fi fost implicat într-un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, plecând de la fața locului după producerea acestuia.

În cauză, s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Articole similare

Back to top button