ActualitateSliderSocialUltima ora

Polițistul care a jefuit sala de jocuri a fost arestat

În data de 26.02.2022 polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu  au fost sesizați cu privire la faptul că  la o sală de jocuri de noroc, o persoană necunoscută a sustras o sumă de bani  angajatei.

La fața locului s-a deplasat  echipa operativă constituită la nivelul subunității, care au stabilit faptul că  o persoană necunoscută de sex bărbătesc , în timp ce se afla  în incinta sălii de jocuri ,ar fi amenințat-o cu acte de violență pe angajata societății, solicitându-i să-i dea banii din încasări, creând un prejudiciu de  circa 9.000 lei. Persoana în cauză s-a dovedit a fi un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județeană Gorj. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și începând cu data de 6 martie, i-au fost suspendate raporturile de serviciu cu Inspectoratul de Poliție Județean Gorj.

”Dispune arestarea preventivă a inculpatului COARĂ CONSTANTIN-COSMIN pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. şi ped. de art. 233- art. 234 alin. 1 lit. a şi c din Codul Penal pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 6.03.2022 până la data de 4.04.2022 inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă cu privire la inculpat în conformitate cu dispozitivul prezentei încheieri. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă”, a decis instanța de judecată.

Articole similare

Back to top button