ActualitateFără categoriePoliticaSocial

Val de replici între membrii USR și primar

Conferința de presă de săptămâna trecută din cadrul USR a stârnit un val de reacții care par să continue tot mai aprig de la o zi la alta. Inițial, cei din USR au înaintat unele ”întrebări” primarului Marcel Romanescu în scopul de a-și lămuri aspectele ce nu erau clare. În urma răspunsului edilului, atât Valeriu Morjan cât și Radu Miruță nu au întârziat să reacționeze.

“USR Târgu-Jiu își exprimă dezgustul față de virulența și limbajul suburban, prin care un primar cu pretenții de cadru didactic universitar înțelege să se adreseze unor persoane care plătesc taxe și impozite, fie ei chiar și competitori politici, atunci când este întrebat despre cum se cheltuie banul public în instituția pe care o conduce. 

Îi atragem atenția Primarului să nu confunde Proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului local, Referatul de aprobare a bugetului local sau Raportul de specialitate privind aprobarea bugetului local cu documentul menționat de noi. Conform Legii 544 din 2001, Legii 52 din 2003 și Legii 273 din 2006, Proiectul bugetului local și Proiectul bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii, așa cum înștiințează și Anunțul nr. 77076 din 11.01.2022 al Primăriei Târgu-Jiu, trebuia adus la cunoștință publică pe data de 12.01.2022, locuitorii orașului având posibilitatea să depună contestații până la data de 27.01.22022. Acest document este esențial pentru informarea cetățenilor despre modul în care se folosesc banii publici, sunt atrase alte fonduri, ce sume se folosesc pentru funcționare și ce sume se folosesc pentru dezvoltarea orașului.

În speranța că Primarul Marcel Romanescu va înțelege faptul că în anul 2022 politica se poate face legal, civilizat și în folosul cetățenilor, USR Târgu-Jiu solicită publicarea pe pagina de internet www.targujiu.ro a Proiectului bugetului local, Proiectului bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii, pentru cunoștința publică, precum și prelungirea perioadei de contestații cu 14 zile, începând de la data publicării documentelor.”

Aceste au au fost lucrurile declarate de către purtătorul de cuvânt USR, Valeriu Morjan, iar în continuarea acestuia a venit deputatul Radu Miruță care și-a expus opinia atât în mod direct cât și pe rețeaua de socializare Facebook.

“Inteleg ca dl primar Romanescu s-a ratoit astazi la colegii mei de la USR Targu Jiu care și-au permis sa puna ieri niste intrebari cu privire la cheltuirea banilor publici și la niste intarzieri mari despre proiectele moarte din Targu Jiu. Suntem bine, colegii dlui de la PNL Ilfov au sarit la bataie. Curioasa iritare insa la astfel de intrebari ale caror raspunsuri ar fi trebuit oferite tuturor cetatenilor care platesc taxe și impozite. Primarul manageriaza banii oamenilor, iar cand doar povesteste despre proiecte și nu livreaza, apar intrebari. Sa vorbim despre carti de colorat, dar sa nu fim siguri pe ale noastre, este un joc riscant.

Cu toate ca a ajuns primar pe un val anti-PSD, inteleg ca regreta acum ca nu a sustinut guvernarea cu PSD. Nu stiu daca a fost intrebat și nici daca ar fi contat părerea, dar are timp sa isi repare eroarea recunoscuta iubindu-se local în continuare cu PSD Gorj, pana inspre culmile succesului.

Domnule primar, orasul are nevoie de eliminarea suspiciunilor, de proiecte duse la capat într-un mod onest și accelerat, cu grija fata de banii cetatenilor și cu interes pentru dezvoltarea orașului. Faptul ca raspundeti astfel unor colegi pe care nu ii cunoasteti nu inseamna ca eliminati suspiciunile.

Va asigur ca USR Targu Jiu este interesat cu bune intentii de dezvoltarea acestui oras în care și noi am ales sa traim si sa ne crestem copiii și ne ingrijoram cand vedem astfel de reactii jignitoare din partea unui functionar public.” continuă să declare deputatul USR pe pagina de socializare Facebook.

Articole similare

Back to top button