Panouri fotovoltaice pentru un viitor mai strălucitor și mai puțin costisitor

Programul Casa Verde Fotovoltaice 2021 se aliniază obiectivelor de mediu și sprijină tranziția spre utilizarea surselor de energie regenerabilă. Proiectul susține, astfel, creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră – elemente de care avem nevoie pentru atingerea țintelor asumate de România în fața Uniunii Europene. De altfel, amplasarea de panourilor fotovoltaice este o soluție eficientă și sustenabilă pentru consumatorul casnic și nu numai.

În acest sens, mai multe autorități de conducere vor efectua demersuri, printre acestea numărându-se chiar primăria orașului Târgu-Jiu. În cadrul emisiunii “În Interes Public” derulată în data de 12 ianuarie 2022, primarul municipiul, Marcel Romanescu, a expus planul deja bugetat care privește asigurarea parcurilor fotovoltaice. Cele care se vor bucura în primă instanță de acest proiect vor fi unitățile de învățământ urmate de spațiile administrative ale primăriei. Astfel, prima amplasare va avea loc la clădirea ce adăpostește bazinul de înot al municipiului. Cea de-a doua clădire pe lista de derulare a proiectului este Sala Sporturilor, urmând marile colegii din Târgu-Jiu.