ActualitateSliderSocialUltima ora

Cum scăpăm de aglomerația pietonală din Târgu-Jiu?

Supraaglomerația care se creează zilnic în principalele intersecții din Municipiul Târgu-Jiu constituie o problemă ce trebuie rezolvată într-un timp cât mai scurt posibil. În fiecare dimineață cele 3 sensuri giratorii de la Piața Mare, de la magazinul Parâng și de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” sunt punctele de ambuteiaj care le dau bătăi de cap atât șoferilor cât și pietonilor.

În vederea rezolvării acestei probleme se dorește amenajarea a 3 pasaje subterane care vor avea ca scop fluidizarea traficului și evitarea producerii aglomerației. Proiectul va fi finanțat pe baza fondurilor europene, valoarea sa ajungând la suma de 2,5 milioane €, resurse financiare necesare doar pentru proiectare și studiile de fezabilitate aferente. Urmează, evident, recepționarea sumei necesare și pentru realizarea pasajelor. Este vorba despre pasaje pietonale subterane care vor cuprinde căi de acces, lifturi din sticlă, luminatoare pentru pătrunderea luminii naturale, zone pentru organizarea diverselor evenimente culturale şi nu numai, librării, spaţii comerciale, puncte de informare, de prim ajutor şi pază, grupuri sanitare şi multe alte dotări.

Articole similare

Back to top button