ActualitateSliderSocialUltima ora

Revelion cu peripeții la munte

Ultimele 3 zile au fost s-au soldat cu nici mai mult, nici mai puțin de 11 intervenții, cauză a gradului ridicat de ocupare la stațiunea Rânca. Evident, atenția salvamontiștilor mereu prezenți la datorie a fost îndreptată atât către respectiva stațiune dar și spre restul județului.

În stațiunea Rânca au fost deschise absolut toate pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, turiștii bucurându-se din plin de zăpadă și de atmosfera de sărbătoare care îmbracă sezonul friguros. Din nefericire pentru turiști și salvamontiști, a fost inevitabil să nu se producă vreun eveniment mai puțin plăcut. Iată că nu s-a produs doar unul, ci 11. Dintre acestea, 6 au fost predate către Serviciul SMURD și Ambulanță pentru transport la unitățile medicale. Chiar și în ciuda acestor incidente, salvamontiștii s-au descurcat exemplar, fiind bine organizați și acționând de fiecare dată cu promptitudine.

Nu numai salvamontiștii au dat dovadă de spirit organizatoric și responsabilitate. Turiștii nu au părăsit perimetrul zonei turistice, evenimentele produse fiind localizate strict pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă. Au mai fost prezente și câteva cazuri la nivelul cabanelor unde cauzele intervențiilor au fost anumite afecțiuni medicale precum și depășirea limitei de mâncare și băutură, tipic acestei perioade.

Articole similare

Back to top button