Sute de polițiști în stradă, în minivacanță

Aproape o mie de polițiști vor fi în stradă, în minivacanța de 1 decembrie. Echipele de oameni ai legii vor asigura ordinea publică, astfel încât să fie evitate furturile sau agresiunile. În același timp, polițiștii rutieri vor efectua acțiuni în trafic, pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere.

Polițiștii vor verifica și activitățile economice din această perioadă, când sunt scoase pe piață petarde, multe dintre ele neautorizate și care pun în pericol viața persoanelor.