ActualitatePoliticaSlider

Cine sunt miniștrii cabinetului Ciucă?

Miniștrii desemnați să facă parte din cabinetul Ciucă au fost audiați astăzi, în comisiile parlamentare de specialitate.

În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat.

Pentru cele 20 de portofolii, liderii de partid și-au promovat oamenii de încredere iar funcțiile au fost date și pe prietenii.

Iată componența guvernului PNL-PSD-UDMR:

Prim-ministru – Nicolae Ciucă

Nicolae Ionel Ciucă s-a născut pe 7 februarie 1967 în localitate Plenița, județul Dolj. În anul 1985, acesta promovează ciclul liceal la Liceul Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, trei ani mai târziu, absolvind Școala Militară de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. În 1995, promovează cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, Facultatea Interarme, Specialitatea Arme Întrunite din București. În perioada 1990-2000, Ciucă urmează diverse cursuri de perfecționare, iar în 2003, devine doctor în științe militare cu teza Dimensiunea angajării Armatei României în operații întrunite multinaționale în cadrul UNAP „Carol I” București. De asemenea, în 2006, își desăvârșește cunoștințele în materie militară prin absolvirea unui masterat în Studii Strategice în cadrul Colegiul de Război al Forțelor Terestre din SUA.

Vicepremier, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii – Sorin Grindeanu

Sorin Mihai Grindeanu s-a născut pe 5 decembrie 1973, Caransebeși, Caraș-Severin și este un politician român, de profesie informatician, care a ocupat funcția de prim-ministru al României dn 4 ianuarie 2017 până la 29 iunie 2017, fiind al 104-lea prim ministru al țării din 1862, de la unirea guvernelor Principatelor Unite. Guvernul condus de el a adoptat în ianuarie 2017 măsura controversată de a aministia anumite fapte penale, măsură care a declanșat proteste publice. Pe fondul unui conflict cu Liviu Dragnea în privința remanierii guvernului, lui Grindeanu i s-a cerut în iunie 2017 demisia, iar în urma refuzului său guvernul a fost dizolvat prin moțiune de cenzură. A devenit apoi președinte la (ANCOM) Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, post în care s-a remarcat prin interzicerea unor situri românești care manifestau scepticism față de măsurile propuse de autorități pentru oprirea răspândirii covid-19. Începând din august 2020 a devenit vicepreședinte al PSD.

Vicepremier – Kelemen Hunor

Kelemen Hunor este o persoană publică cunoscută ca politician, președintele UDMR. Puțini știu că Kelemen Hunor, candidat la alegerile prezidențiale 2019, este medic veterinar, profesor de filosofie și scriitor. Despre familia lui se știu și mai puține.

Kelemen Hunor este medic veterinar, profesor de filosofie și politician de etnie maghiara, ales presedinte al UDMR la congresul din 2011. A candidat la președinția României și în 2009. A mai încercat o dată în noiembrie 2014, când a obținut 3,47% din voturi.

S-a născut pe 18 octombrie 1967 (54 de ani), în localitatea Cârța, județul Harghita.

În 1993, a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară de la Universitatea de Știinte Agricole Cluj, iar în 1998, a terminat Facultatea de Filosofie de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale – Marius Budăi

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse – Gabriela Firea

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Cseke Attila

S-a născut la 9 iunie 1973, în Marghita, Județul Bihor, este căsătorit și are 2 copii.

Studii:

2002 – 2004, Universitatea din Oradea, studii de masterat – drept privat;

2001 – 2002, Universitatea din Oradea, studii postuniversitare – drept public;

1996 – 2000, Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Specializarea Drept;

1987 – 1991, Liceul Industrial Marghita – bacalaureat.

Experiență profesională este una bogată, fiind senator în senatul României. A mai fost senator în perioada 2008 – 2012 și 2016 – 2020 fiind și lider de grup parlamentar, membru al Comisiei pentru administrație publică.

Până în 2016, a fost deputat, vicepreședinte al Comisiei pentru administrație publică.

A mai ocupat funcția de ministru în Ministerul Sănătății în perioada 2009 – 2011 și secretar de stat, Secretariatul General al Guvernului în perioada 2005 – 2008

În perioada 1991 – 1993, 1994 – 1996, administrator la S.C. TIP – TOP S.R.L. Marghita.

Ministrul Sănătăţii – Alexandru Rafila

Alexandru Rafila este un personaj, care a căpătat o notorietate neașteptată după apariția SARS-CoV-2 în țara noastră. Reprezentant al OMS în România, medicul Rafila are o carieră impresionantă. Domeniul său este microbiologia. Înaintea izbucnirii pandemiei, activitatea sa era mai puțin cunoscută de românii obișnuiți. În domeniul medical, însă, Alexandru Rafila este o somitate.

Iată CV-ul său :

A absolvit facultatea în 1987 şi şi-a obţinut titlul de doctor în medicină în 2004;

  • Din 2000 a activat ca medic primar în specialităţile de medicină de laborator / microbiologie şi sănătate publică;
  • A fost directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică;
  • A deţinut funcţiile de Secretar de Stat pe probleme de asistenţă medicală şi sănătate publică;
  • În mai multe rânduri a fost consilier personal al Ministrului Sănătăţii pe problema politicilor de sănătate;
  • Alexandru Rafila este şeful Disciplinei de Microbiologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”;
  • Este şeful Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti.

Ministrul Culturii – Lucian Romaşcanu

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – Florin Roman

Ministrul Finanţelor – Adrian Câciu

Economistul Adrian Câciu, propunerea PSD pentru Ministerul Finanțelor, a fost mason, conform declarației de interese de pe site-ul Agenției Naționale de Integritate. Mai exact a fost membru în Asociația “Marea Lojă Națională din România” și în Asociația de Administrare a Ritului Scoțian. El a confirmat că s-a retras din masonerie de câțiva ani.
A mai lucrat în administrație, fiind consilier al secretarului de stat Daniel Botănoiu la Ministerul Agriculturii, pe vremea lui Petre Daea.

Ministrul Educaţiei – Sorin Cîmpeanu

Trecut prin două partide, ALDE și Pro România, ambele în tabăra adversă PNL, Sorin Cîmpeanu s-a făcut liberal în ianuarie 2020, atunci când era nevoie de voturi pentru învestirea guvernului Orban. N-a venit singur, ci împreună cu Daniel Constantin, alt lider cu background consistent de traseism ( Partidul Conservator al lui Dan Voiculescu, PSD, Pro România) și a aterizat direct în Biroul Executiv PNL.

Au luat această decizie de a veni în PNL și de a nu rămâne rătăciți pe la ușile PSD, cum sunt alții“, spunea cu acea ocazie Ludovic Orban.

Cîmpeanu a mai fost ministru al Educației în guvernul PSD condus de Victor Ponta (decembrie 2014 – noiembrie 2015) de care era foarte apropiat, susținându-l în campania electorală și făcându-i servicii la capitolul doctorat plagiat. A fost chiar premier interimar după ce Ponta a demisionat de la șefia guvernului în urma tragediei de la Colectiv.

Fostul ministru PSD se pare că are însă sprijinul președintelui Klaus Iohannis, care l-a și decorat, în decembrie 2019, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru contribuții la proiectul ”România educată”.

Ministrul Sportului – Eduard Novak

Ministrul Justiţiei – Cătălin Predoiu

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Dan Vîlceanu

Dan Vîlceanu este cel care l-a susținut pe Florin Cîțu în preluarea funcției de președinte al PNL.

Și-a început cariera politică la PSD, fiind președinte al tineretului Social Democrat Gorj din 2006 până în 2009. A trecut apoi la PDL Gorj, unde a avut funcția de secretar executiv în perioada 2011-2012 și pe urmă președinte al PDL Gorj între 2013 și 2015. Odată cu fuziunea cu PNL, Vîlceanu a rămas la șefia filialei liberale până acum.

Potrivit declaraţiei de avere, Vîlceanu deţine două terenuri intravilane în comuna Runcu din judeţul Gorj, în suprafaţă de 26.356 de metri pătraţi şi alte două terenuri intravilane în Timişoara, în suprafaţă de 2.684 de metri pătraţi. De asemenea, are două case în aceeaşi comună Runcu şi un spaţiu comercial de 1.889 de metri pătraţi în Timişoara, de pe urma căruia a încasat anul trecut o chirie de 129.881 lei. Vîlceanu deţine şi un autoturism BMW Seria 5 vechi de 10 de ani şi are în conturi puţin peste 71.000 de lei. De asemenea, liberalul deţine şi titluri de stat în valoare de 731.501 lei.

Ministrul Economiei – Florin Spătaru

Florin Spătaru coordonează de 12 ani departamentele HR & Legal, HSE, Administrativ în cadrul Șantierului Naval Damen Galati, lucrând în domeniul naval (proiectare și ulterior în cadrul diferitelor departamente ale Damen) din 1995.

Florin Spătaru este absolvent al unui curs specializat pe HR al London Business School, iar în ultimii 8 ani a ocupat postul de președinte al ANCONAV, Asociația națională a Constructorilor de Nave din România, potrivit Hotnews.

Ministrul Afacerilor Interne – Lucian Bode

Ministrul Apărării Naţionale – Vasile Dîncu

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Tanczos Barna

Tanczos Barna este propunerea UDMR pentru funcția de ministru al Mediului. Are 44 de ani, este economist, este senator din 2012 și a fost președinte al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă în perioada 2008-2013. Tanczos Barna a atras atenția prin declarațiile sale în ceea ce privește vânătoarea urșilor. “Nu putem transforma România în grădina zoologică a Europei”, spunea el. A votat pentru vânătoarea cormoranilor și are o atitudine relaxată în ceea ce privește protecția pădurilor, orientată spre dezvoltarea economică.
În cele două mandate de senator, Tanczos Barna s-a pronunțat în mai multe rînduri pentru controlul populației de urs, specie protejată, prin vânătoare. El provine din Harghita, care, alături de județul Covasna, are mari probleme în gestionarea acestei probleme.În 2015, Tanczos Barna, a organizat o conferință de presă prin care anunța că va depune la Ministerul Mediului o petiție prin care cere reanalizarea sistemului de protecție a carnivorelor mari (n.r. – urși) deoarece țara noastră are prea multe exemplare și nu se poate transforma ”în grădina zoologică a Europei”

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului – Constantin-Daniel Cadariu

Senator PNL de Suceava, Constantin – Daniel Cadariu (54 de ani) este propunerea PNL pentru ministerul economiei, antreprenoriatului și turismului. Absolvent al Facultății de Mecanică, Secția Mașini Termice, Institutul Politehnic Iași, inginerul Cadariu nu pare să se fi angajat înainte de 29 de ani, potrivit CV-ului oficiall. Primul job a fost de contabil la SC Danadi Prod COM SRL Gura Humorului, firmă deținută de Gabriela-Adriana Cădariu, soția sa. Anul trecut, firma a declarat un profit de circa 40.000 de lei. Între 2005 și 2008, Constantin – Daniel Cădariu a lucrat la Ministerul Internelor și Reformei Administrative ca expert în cadrul Corpului de control al ministrului (sub Vasile Blaga și Cristian David).

Viitorul ministru deține, potrivit declarației de avere, patru terenuri intravilane în Gura Humorului și Păltinoasa, un apartament și o casă. Anul trecut a câștigat 130.000 de lei ca senator, iar soția sa circa 20.000 de lei de la firma pe care o administrează.

Potrivit declarației de interese, senatorul deține firma Alidan Motto com, firmă suspendată temporar, aflată în dizolvare.

Ministrul de Externe – Bogdan Aurescu.

Ministrul Energiei – Virgil Popescu

Virgil Popescu (52 ani), deputat PNL, care tocmai a obținut la al doilea mandat, este propus să ocupe funcția de ministru al Energiei, după ce până acum a fost ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, în Guvernul Orban. În mandatul său a fost încheiat acordul cu SUA pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, după ce a renunțat la partenerii chinezi. A rămas cu o restanță: modificarea Legii Offshore, astfel încât să fie deblocate investițiile din Marea Neagră pentru extracția gazelor naturale.

A mai deținut funcție de conducere la Ministerul Economiei, fiind secretar de stat în perioada noiembrie 2013-februarie 2014. Este doctor în științe economice și absolvent al Colegiului Superior de Securitate Națională și Colegiului Național de Apărare. Are o avere însemnată.

Potrivit CV-ului său, este conferențiar universitar, începând cu 2008, la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. În 2016 a fost ales deputat. Este vicepreședinte în comisia pentru industrii din Camera Deputaților.

În perioada august 2013-octombrie 2013 a fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. În perioada 2007-2008 a fost secretar de stat la Departamentul pentru Dialog Social din cadrul Guvernului.

Între 2001 și 2008 a fost lector universitar la Universitatea din Craiova. Între 1997 și 2001 a fost director la Petrom, sucursala PECO Mehedinți.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Adrian Chesnoiu

Absolvent al Academiei de Poliție, fost director al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și fost viceprimar al Caracalului, deputatul PSD Adrian Chesnoiu este noua propunere pentru conducerea ministerului Agriculturii.

Chesnoiu a condus ca parlamentar Comisia de Agricultură din Camera Deputaților, iar în vara anului trecut a câștigat procesul intentat pentru demiterea sa de la șefia AFIR. Potrivit declarației de avere, nu deține apartamente sau case, iar în conturi declară 30.000 de lei. De asemenea, nu deține acțiuni sau părți sociale, potrivit declarației de interese.

Deputatul PSD are două masterate, ambele la Academia de Poliție, plus un curs de introducere în securitate națională, urmat la Universitatea Naţională de Apărare “Carol I” – Colegiul Naţional de Apărare. Din 2013, începe să dețină funcții în aparatul bugetar: a fost director de cabinet la mai mulți secretari de stat, inclusiv la Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Șanse între Femei şi Bărbaţi, pe vremea când instituția avea drept secretar general un alt polițist care lucrase la direcția de informații a Internelor și era prieten cu Chesnoiu. În 2017, regimul Dragnea l-a plasat la conducerea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, unde era director general, deși studiile sale nu justificau o astfel de poziție. Chesnoiu a condus agenția până în mai 2020, după care a fost administrator public al orașului Caracal, viceprimar al acestei localități și apoi deputat, scrie Newsweek, în timp ce presa locală îl citează declarând: ”Ministrul OROS ne vinde pământurile latifundiarilor străini”

Articole similare

Back to top button