Facturile scot oamenii în stradă?

Creșterea prețului la utilități va crea reacții în masă, spune liderul PSD Gorj, Mihai Weber. Deputatul social democrat susține că presiune asupra populației se va simți abia lunile viitoare, când facturile vor fi majorate, atât de prețurile crescute, cât și de consumul mai mare, din cauza temperaturilor.

Social democrații acuză Guvernul de situația în care s-a ajuns. Deputatul Mihai Weber susține că aceasta a fost determinată de liberalizarea prețurilor, stabilită de liberali.

Prețurile au crescut atât la gaze, cât și la energia electrică, iar impactul deja a fost simțit de unii români, care au primit facturi colosale.