Copil dispărut, căutat ore în șir

Un copil de doar 4 ani, dispărut din comuna Bălești, a fost căutat de zeci de persoane, care s-au mobilizat pe rețelele de socializare. Tatăl băiețelului a sunat la 112, duminică seara, în jurul orei 18:30 și a anunțat dispariția. Polițiști, jandarmi, pădurari au fost trimiși în zonă și au format echipe mixte, care l-au căutat ore în șir pe băiețel. Lor li s-au alăturat voluntari, printre care și membrii unei comunități de off road. Copilul a fost găsit aproape de miezul nopții, la șase kilometri distanță de locuință, la marginea unei păduri, însoțit de câine.

Din fericire, copilul de patru ani a fost găsit teafăr, doar speriat că nu știa cum să se întoarcă acasă.

Copilul a fost preluat de o echipă medicală, care l-a evaluat.