SliderSocialUltima ora

Traversarea neregulamentară l-a trimis la spital!

Un bărbat de 57 de ani din Vâlcea a ajuns ieri la spital după o traversare neregulamentară. Evenimentul rutier s-a petrecut pe raza orașului Tismana. Echipajele au fost alertate printr-un apel 112 cu privire la accidentul soldat cu victime.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că șoferul, un bărbat de 37 de ani, din comuna Godinești, conducea un autoturism pe DN 67/D Tismana, din direcția orașului Tismana către municipiul Târgu Jiu. La un moment dat, pietonul i-a sărit în față. Șoferul nu a putut evita accidentul și l-a acroșat  pe bărbatul de  57 de ani, care s-a angajat în traversarea părții carosabile prin loc nemarcat corespunzător.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea pietonului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, dar s-a dovedit că acesta nu consumase băuturi alcoolice.  Ulterior, atât conducătorului auto cât si pietonului le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Articole similare

Back to top button