SliderSocialUltima ora

Distracție în mijlocul naturii la Mușetești

 

Parcurile de aventură au devenit un magnet pentru turiștii care vor să fugă de agitația orașelor. La Mușetești s-a deschis o astfel de atracție, fiind cel mai mare parc de aventură din Oltenia. Acesta  își așteaptă oaspeții cu brațele deschise.

Parcul oferă o gamă variată de activități educativ-formative, atât pentru copii cât și pentru adulți. Aici se regăsesc 6 trasee de cățărare conturate pe dificultăți diferite de la începător la avansat. Acestea au înălțimi între 1-4 metri și lungimi între 94 și 159 de metri, potrivite pentru vârste începând cu minim 6 ani. Traseul se finalizează printr-o tiroliană.

Tot aici se organizează și meciuri de paintball pentru grupuri, airsoft individual și de grup tras la țintă, tir cu arcul individual și de grup la țintă dar și parcursuri cu biciclete.

Proprietarii au în vedere să înființeze în scurt timp și o zonă dedicată celor cu vârstă mai mică de 6 ani, pentru activități de grup sau individuale. Inedit pentru astfel de investiții este tocmai respectul pentru natură. Mai exact, nu există niciun cui sau tijă care să străpungă arborii din parc, tocmai pentru a-i proteja. Cu toate acestea, nu există niciun pericol pentru aventurieri. Toate echipamentele folosite sunt la standarde înalte de calitate și conforme ultimelor normative în materie de securitate.

Prețurile variază între 25 și 40 de lei la traseele de cățărare, însă se acordă facilități de până la 50% reducere sar chiar gratuit în cazul grupurilor de tineri din centrele de plasament. În ceea ce privește „joaca” celor mari,  prețul pleacă de la 30 de lei în cazul Paintball, și de la 15 lei la tir, Airsoft și bicliclete.

Doritorii pot veni la Mușetești de luni până vineri în grupuri de minim 10 aventuroși, iar în weekend, dacă vremea este frumoasă, din zori și până la apusul soarelui.

Tot aici se organizează și tabere pentru elevi. Noi am găsit tineri din Craiova veniți la Parcul de aventură pentru câteva zile de distracție în inima Gorjului. Unii dintre ei sunt pentru a patra oară la Mușetești. Cei ajunși în zonă cu siguranță nu se vor plictisi.

Mai multe detalii despre Parcul de Aventură de la Mușetești dar și povestea lui, puteți vedea astăzi de la ora 19:00 la În interes public.

Articole similare

Back to top button