CulturaSliderUltima ora

Cazul Tudor Vladimirescu, din nou pe scenă

Spectacolul unic dedicat lui Tudor Vladimirescu va fi din nou pus în scenă.  Luni, marți și miercuri  târgujienii sunt așteptați pe Insuliță. Începând cu ora 21:30, piesa va fi jucată în același loc ca și în iunie. De această dată nu mai este obligatorie adeverința de vaccinare, însă masca va trebui purtată pe tot parcursul spectacolului.

Spectatorii trebuie să se îmbrace gros, întrucât totul se va desfășura pe timp de seară, pe Insulița de pe Jiu. Înainte de toate acestea, însă, este nevoie de o rezervare atât telefonică la numărul 0736 647 432 sau pe www.tomtix.ro. Intrarea este gratuită. Doritorii trebuie să se grăbească întrucât mai sunt foarte puține locuri.

Spectacolul  va dura aproximativ două ore. „Cazul Tudor Vladimirescu” este un omagiu adus marelui erou, la 200 de ani de la Revoluția din 1821.

O manifestare de o asemenea anvergură nu a mai avut loc până acum în Gorj, iar întreaga poveste va fi pusă în scenă de  peste 60 de oameni. Evenimentul este conceput de regizorul Gavril Pinte, iar scenografia aparține Roxanei Ionescu . Coregrafia aparține Mălinei Andrei.

Numărul maxim de spectatori va fi 250. Chiar dacă restricțiile au fost relaxate, nu poate fi mărită capacitatea din pricina viziunii regizorului.

În spectacol va fi integrat și Ansamblul Artistic Profesionist Doina Gorjului dar și o trupa de rock Bucium, ce a compus mai multe melodii special pentru evenimentul de la Târgu Jiu.

„Cazul Tudor Vladimirescu” va fi un spectacol organizat de Teatrul Dramatic Elvira Godeanu din Târgu Jiu în parteneriat cu mai multe instituții locale și județene, printre care Salvamont, Școala Populara de Arte sau Hidroelectrica.

Deocamdată nu s-a stabilit un program pentru următoarele spectacole, însă piesa ar mai putea fi pusă în scenă și în luna septembrie .

Articole similare

Back to top button