Începe festivalul de Folk!

Târgu Jiu va deveni pentru două zile capitala folkului. Oașul lui Brâncuși este pentru a XIX –a dată gazda Festivalului Național de Folk și Baladă „Poarta Sărutului”. Evenimentul se va desfășura pe 7 și pe 8 august la Teatrul de Vară Nelu Dumitru din municipiu. Vor urca pe scenă noi talente, dar și artiști de renume ai folkului românesc.

Festivalul-concurs este un eveniment cu tradiție, competitiv, organizat de Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu în parteneriat cu mai multe instituții publice și de media.  Evenimentul are ca scop descoperirea și promovarea a noi talente interpretative și de creație ale muzicii folk.

Programul Festivalului promite a fi unul de excepție. Sâmbătă, 07 august, începând cu ora 19:00, va avea loc tradiţionalul concurs de muzică, iar mai apoi vor încânta și încălzi publicul Ana Maria Filip, câştigătoarea ediţiei trecute, Maria Gheorghiu, Dan Vană și Mircea Rusu.

Duminică, începând cu aceeași oră, continuă competiția muzicală dintre tinerii interpreți. După concurs, vom intra în atmosfera de poveste creată de vocile calde ale interpreților Dana Florian, Adrian Beznă, Emeric Imre și Mircea Vintilă.

Juriul are în componenţa sa personalități ale muzicii precum Dan Vană,  Sorin Minghiat, Spiridon Popescu, Maria Gheorghiu și Loreta Popa. Tot cu ocazia Festivalului se vor organiza lansări de albume discografice ale personalităților prezente cu această ocazie la Târgu Jiu, precum și lansări de carte.

Tradiționalul eveniment o va avea ca amfitrioană pe cunoscuta artistă folk Maria Gheorghiu.  Prețul unui bilet este de 15 lei, iar pretul unui abonament pentru cele 2 zile este de 25 lei.  Pentru copiii cu vârsta de până la 7 ani, intrarea este liberă.