SliderSocialUltima ora

Din nou în fruntea Rectoratului

Războiul din Universitatea Constantin Brâncuși s-a încheiat cu o victorie pentru fostul rector al instituției, Luminița Georgeta Popescu. Aceasta a câștigat procesul împotriva senatului Universității, după ce în urma hotărârii celui din urmă a fost destituită din funcția de Rector al instituției de învățământ.

Decizia Curții de Apel București este definitivă. Luminița Popescu a atacat în instanță hotărârea Senatului UCB de a rezilia contractul de management și a retrage sprijinul  acordat. Ulterior hotărârii, Ministerul Educației a revocat-o din funcție, ca urmare a demiterii de către cel mai înalt for decizional de la nivelul universității.

Fostul rector a contestat ordinul, iar Tribunalul București i-a dat dreptate, dispunând reintegrarea pe post. Atât Ministerul Educației, cât și Universitatea Constantin Brâncuși au fosrmulat recurs, dar și de această dată victoria a fost a Luminiței Popescu. Curtea de Apel a menținut hotărârea instanței de fond.  Astfel, toate actele emise de Senatul universitar în privința fostului rector sunt acum declarate nelegale.

Sorin Purec a câștigat funcția de rector în 2020.  Emiterea Ordinului de Ministru pentru actualul rector este act subsecvent celui prin care Luminița popescu a fost destituită. Aceasta spune că va munci în continuare pentru modernizarea și dezvoltarea instituției și îi cheamă alături de ea pe cei care au aceleași gânduri.

Reamintim faptul că în luna februarie a anului 2017 a izbucnit conflictul între Senat și Rector, prin demersurile inițiate de Președintele forului decizional, și s-a finalizat în luna mai a aceluiași an prin demiterea Luminiței Popescu.

Articole similare

Back to top button