Beat criță la volan!

Noaptea trecută, polițiștii din Târgu Jiu au supravegheat zona pentru asigurarea siguranței cetățenilor. Astfel, au despistat la volan un cetățean care a preferat să bea ceva înainte de a pleca la drum. Tras pe dreapta de oamenii legii, bărbatul, în vârstă de 30 de ani a fost nevoit să sufle în aparatul etilotest, iar rezultatul a fost unul demn de topuri.

1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat a arătat etilotestul, iar șoferul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sânge și stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Tot băut la volan a fost surpins și un alt bărbat, de această dată în Novaci. Șoferul, în vârstă de 52 de ani conducea un autoturism pe drumul național, iar după testare a rezultat o alcoolemie de 0,44 la mie.

Și în cazul șoferului din Novaci s-a procedat întocmai, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge la unitatea sanitară.

În ambele cauze s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.