SliderSocialUltima ora

Cea mai mică rată a șomajului

Județul Gorj se pare că își revine din punct de vedere al șomajului, deși nici în lunile precedente nu înregistrat probleme prea mari. Județul nu a depășit 4%, numărul de șomeri neînregistrând creșteri semnificative.  De această dată însă, Gorjul raportează cea mai mică rată a șomajului din acest an: 3,28%.

Procentul înseamnă puțin peste 4400 de șomeri la nivelul Gorjului, dintre care doar 1642 sunt idemnizați. Ca evoluție, în mai 2020 a fost înregistrată cea mai mică rată a șomajului din ultimii ani – 2,67%. Șomajul tehnic a fost unul dintre principalii factori care au scăzut atunci coeficientul în județul Gorj.

La nivel național, rata șomajului este de 3,16%, așadar Gorjul se situează ușor peste media țării. În clasament ocupă locul 23, deci județul nu stă nici foarte bine, dar nici foarte rău. Totuși, la nivel regional rata șomajului este de 4,95%. Cei mai puțini șomeri din Sud-Vest Oltenia sunt raportați la noi. Pe locul secund se află  Vâlcea cu 3,52%, iar Oltul ocupă și el un loc pe podium, însă la mare distanță: 5,4%.  Cel mai mare  număr de șomeri îl are Vasluiul, cu peste 7,5% și chiar Doljul cu 6,54%.

Un  alt factor care menține scăzut șomajul în Gorj este subvenționarea locurilor de muncă. Numai anul trecut au fost acordate facilități pentru un număr de  1623 de angajați cu diverse sume, lunar, timp de 12 luni.

Anul acesta au fost încheiate aproape 200 de convenții de subvenționare a locurilor de muncă prin care au fost încadrate în câmpul muncii foști șomeri cu vârsta de 45 de ani, persoane unice susținătoare a familiei, dar și tineri absolvenți și persoane cu dizabilități.

AJOFM Gorj primește în continuare cereri de subvenționare, chiar dacă nu se mai pot închia convenții datorită bugetului, însă există totuși speranțe. Anul trecut instituția s-a aflat în aceeași situație, iar la rectificarea bugetară din august s-au primit banii necesari, astfel încât în noiembrie s-a venit la zi cu toate convențiile.

Articole similare

Back to top button