Tinerii donează echipamente IT

Elevii de la Școala din Vladimir vor primi luni laptopuri și calculatoare. Echipamentele IT vor fi aduse de către tineri atât din județul Timiș, cât și din Gorj și chiar dacă nu sunt de ultimă generație, acestea au fost recondiționate și funcționează perfect.

Proiectul „Educat Me” își propune să permită accesibiltatea la mijloacele tehnice atât de necesare elevilor, mai ales în mediul rural.

Laptopurile și calculatoarele nu vor fi donate școlii, ci elevilor. Așadar, chiar dacă elevii vor fi în vacanță sau vor finaliza studiile, le pot păstra în continuare și se pot folosi de ele timp îndelungat.

Echipamentele au fost reparate și recondiționate chiar de către tinerii care vor popsi în Vladimir. Acestea provin de la cei care „s-au plictisit” de ele și și-au achiziționat ceva mai performant, iar ca să nu sfârșească aruncate, au ales să le doneze.

Este vorba despre 20 de echipamente IT care vor ajunge la elevii care nu dispun de aceste mijloace, selectați de conducerea școlii. Același lucru s-a întâmplat și săptămâna trecută la Școala Gimnazială din Valea Mânăstirii, comuna Cătunele.