SliderSocialUltima ora

Montau borduri, dar nu erau angajați

Deși se cunoaște valoarea amenzii pe care o pot primi angajatorii care folosesc lucrători „la negru”, totuși, unii patroni se încăpățânează să riște și nu cu unul sau cu doi oameni, ci chiar și cu 4 muncitori neangajați. Este cazul unei societăți comerciale din municipiul Motru care plătea oamenii, dar nu și sările la stat, iar asta pentru că cei 4 lucrători nu semnaseră niciun contract de muncă.

Anagajatorul funcționa în domeniile transporturi rutiere de mărfuri și construcții, iar cei 4 oameni montau borduri la o lucrare pe care societatea trebuie să o execute.

Patronul firmei a fost amendat cu câte 20 000 de lei pentru fiecare muncitor fără contract, după ce Inspectoratul Teritorial de Muncă a trecut pragul sediului și a descoperit neregulile din cadrul companiei.

Săptămâna trecută inspectorii de muncă au efectuat 37 de controale. Acestea au vizat nu numai relațiile de muncă, dar și securitatea și sănătatea în muncă. În cadrul verificărilor au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora depășind 160 000 de lei.

De asemenea, în cadrul unei campanii naționale, inițiate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, „Informează-te pentru a lucra legal și a beneficia de toate drepturile”, la nivelul județului Gorj au fost distribuite pliante care conțin informații utile și vin în sprijinul cetățenilor care decid să plece să muncească sezonier în Spania.

Articole similare

Back to top button