Accidente și tentativă de crimă în Gorj

Se pare că nu doar bărbații au accese de furie, ci și femeile care atunci când sunt geloase sau…doar nervoase… își pierd mințile și distrug tot ce le stă în cale. Unele chiar vor să le distrugă viața bărbaților cu care trăiesc și recurg la gesturi greu de imaginat. Asta a făcut și o femeie din județul Gorj, care, în urma unui exces de furie, ieri dimineață în jurul orelor 05:00, și-a înjunghiat bărbatul.

Polițiștii au transmis că victima ar fi fost ”înțepată” în abdomen și în prezent se află în afara oricărui pericol.

Aceasta este cunoscută cu probleme psihice. Evenimentul nefericit a avut loc duminică dimineața în comuna gorjeană Bărbătești, sat Petrești.

De asemenea, tot în cursul zilei de ieri a avut loc un eveniment rutier pe Defileul Jiului, iar un tânăr de 19 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 din direcția municipiului Petroșani către municipiul Târgu-Jiu, într-o curbă la dreapta ar fi intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat, de 57 de ani, din municipiul Roman, județul Neamț.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femeie de 58 de ani, din municipiul Roman, și a conducătorului auto de 19 ani. Cei doi au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Tot ieri, pe raza orașului Novaci, un bărbat de 40 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 C, din direcția orașului Novaci către ZTM Rânca, într-o curbă la stânga a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat în șanț.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unui bărbat de 41 de ani, din orașul Uricani, județul Hunedoara, pasager în autoturism, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Mașina răsturnată aparținea echipajului Salvamont.