Gorjenii preferă litoralul românesc

Europa pare că a depășit valul trei al pandemiei, iar situația critică generată de infecția cu virusul SARS-CoV-2 pare că se îndreaptă pe drumul cel bun, fiind mai bună în tot mai multe țări. Acești pași mari spre normalitate oferă populației speranță, iar din ce în ce mai mulți și-au făcut curajul să-și plănuiască vacanța din acest sezon.

După mai bine de un an în care foarte puțini au fost cei care au trecut granița, iar cei care au reușit au fost cu opțiuni limitate în ceea ce privește destinațiile de vacanță, din cauza restricțiilor în vigoare. Vara aceasta însă este mult mai permisivă.

Totuși situația rămâne una volatilă. La acest moment nu se știe încă dacă va fi implementat acel certificat verde european și nici la ce va servi mai exact. O altă problemă ar fi creșterea cazurilor de COVID odată cu relaxarea, situație în care fiecare stat poate impune oricând noi restricții. Astfel, românii încă sunt reticenți, însă comparativ cu anul trecut numărul rezervărilor este unul mult mai mare.

La nivelul județului Gorj, conform reprezentantului unei agenții de turism, predomină rezervările pentru litoralul Mării Negre. În topul preferințelor gorjenilor se pare că în continuare este stațiunea Mamaia.

În ceea ce privește rezervările pentru un sejur în străinătate, gorjenii optează pentru Bulgaria, fiind țara care nu impune la intrare turiștilor nici prezența unui test PCR, nici a adeverinței care să ateste vaccinarea.

Turcia permite și ea accesul turiștilor în țară, însă doar cu adeverința de vaccinat sau cu testul PCR negativ. Mai mult, anumite stațiuni turcești vin în această perioadă cu oferte și reduceri de până la 70%.

Preţurile în cea mai căutată staţiune de la malul Mării Negre din România, Mamaia, variază, în medie, de la 680 de lei/ 5 noapți de persoană la un hotel de 3 stele, la 3.200 de lei / 5 nopți, pentru unul de 5 stele. Prețurile diferă însă și în funcţie de perioada aleasă.