ActualitateSliderUltima ora

Moment de poveste în Parcul Coloanei

Turneul organizat de pianistul Horia Mihail, a ajuns în acest weekend la Târgu Jiu.

Evenimentul a avut loc în Parcul Coloanei Infinitului, iar autoritățile locale au luat măsurile necesare pentru ca manifestarea să se desfășoare în cele mai sigure condiții. La spectacol au putut luat parte doar persoanele vaccinate anti-COVID sau care prezentau un test negativ, iar purtarea măștii de protecție a fost obligatorie, chiar dacă evenimentul s-a ținut în aer liber.

Deși au existat anumite restricții, târgujienii s-au arătat extrem de fericiți că după mai bine de un an de pandemie în care evenimentele au fost interzise, în sfârșit normalitatea pare să prindă contur.

Conform primarului Marcel Romanescu, reacția târgujienilor a fost una pozitivă, iar numărul spectatorilor care au venit să-l asculte pe Horia Mihail a fost unul destul de mare.

În continuare Turnee de Poveste vor avea loc în Parcul Coloanei fără Sfârşit. Pe data de 26 iunie, târgujienii pot participa la spectacolul susţinut de Orchestra Metropolitană Bucureşti, pe 2 iulie se va derula spectacolul Vioara lui Enescu, pe 20 august – Clasic la puterea a treia, iar pe 28 septembrie Duelul Viorilor.

Articole similare

Back to top button