PoliticaSliderSocialUltima ora

Scuze pentru investițiile  nefinalizate

Anul Bicentenar ar fi trebuit să aducă la Padeș atât o multitudine de turiști, cât și investiții din belșug. Deși autoritățile județene și-au propus atât reabilitarea drumului, cât și a monumentului și a Căminului cultural, se pare că niciun obiectiv nu a fost atins.

Pentru Drumul Județean ce străbate localitățile Apa Neagră – Padeș – Valea Mare, Consiliul aștepta bani de la Guvern. Așa cum era de așteptat, aceștia nu au ajuns, așa că CJ Gorj a alocat fonduri doar pentru reabilitarea a mai puțin de 6 kilometri. În prezent 3,4 kilometri au fost turnați, iar conducătorii județului „speră” să finalizeze și restul de 2,6 kilometri.

Una dintre scuzele pentru neîndeplinirea obiectivelor este bineînțeles, pandemia. Cealaltă este legată de banii  guvernamentali prin Compania Națională de Investiții, care cel puțin deocamdată, întârzie să apară.

Totuși, reabilitarea Monumentului Tudor Vladimirescu mai are de așteptat. Și aici s-a găsit o scuză: zona mlăștinoasă. Consiliul Județean spune că nu se poate interveni din cauza intemperiilor și își pune speranța în prognoza meteo.

Stadiul de finalizare a Căminului Cultural „Tudor Vladimirescu” este la jumătate. Lucrările au început în luna martie a acestui an. Așadar, în această vară nu ne putem aștepta ca obiectivele propuse să fie atinse, ci eventual la toamnă, când oricum manifestările vor fi încheiate.

Articole similare

Back to top button