ActualitateSliderSocial

Sancțiuni de zeci de mii de lei

Începe sezonul ieșirilor la picnic și, odată cu el, și cel al gunoaiele aruncate, la voia întâmplării, prin păduri sau pe malul râurilor. Sticlele de plastic, pungile, dar și farfuriile și paharele de unică folosinţă sunt semnele trecerii turiștilor prin zonele de agrement. Puțini sunt cei care, din respect pentru natură, strâng resturile și le aruncă la tomberon.

Aceasta nu ar fi singura problemă care le dă bătăi de cap reprezentanților Gărzii de Mediu Gorj, fiind vorba și despre operatorii de salubrizare care încalcă prevederile legale și nu elimină deșeurile de la stația de transfer.

Un caz similar a avut loc în urmă cu două zile, când un nou control a fost efectuat la operatorul de salubrizare din zona Tg. Cărbunești. Pentru ca nu a efectuat eliminarea tuturor deșeurilor de la stația de transfer deseuri Tg. Cărbunesti, comisarii Gărzii de Mediu Gorj au aplicat o nouă sancțiune contravențională în valoare de 40 000 lei.

De asemenea, urmare a unei petiții, comisarii GNM s-au deplasat pe raza comunei Pades și au constatat ca o persoana fizica a procedat la extragerea agregatelor minerale din albia râului Cerna, fără sa dețină act de reglementare din punct de vedere al protecției mediului. Pentru fapta săvârșită a fost aplicată o sancțiune contravenționala in valoare de 5 000 lei.

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj anunță că și în perioada următoare vor avea loc astfel de controale.

Aproape oricine s-a plimbat prin orașele, satele și natura din România a văzut râuri inundate de gunoaie, gropi de gunoi improvizate sau ambalaje aruncate la întâmplare. Depozitele de deșeuri funcționează la limită, sunt pline, au autorizațiile de mediu aprobate temporar sau chiar nu mai au autorizații de mediu.

Articole similare

Back to top button