ActualitateSliderSocial

Dispensar medical modern în Arcani

Vești bune pentru localnicii din comuna gorjeană Arcani. Dispensarul medical beneficiază de dotări moderne și importante de care se pot bucura cetățenii din comună.

Aici există cabinete medicale care vor fi atribuite medicilor de familie care vor dori să meargă în Arcani, dar și un cabinet stomatologic. Toate sunt dotate cu aparatură de ultimă generație. Clădirea a fost ridicată de la zero, în centrul comunei.

Aristică Coiculescu, primarul comunei din Arcani, a declarat pentru Gorj Tv că investiția a fost realizată prin Programul Național de Dezvoltare Locală care a fost finalizată anul trecut. Această clădire nouă a fost realizată de la zero și a fost dotat fiecare cabinet medical cu toată aparatura necesară în urma discuțiilor cu DSP, Casa de Asigurări, dar și cu medicii.

Acesta spune că pandemia de coronavirus a fost o perioadă destul de grea prin care au trecut locuitorii din comună, iar faptul că nu au existat medici care să facă față solicitărilor, a îngreunat și mai mult situația.

Acum, localnicii sunt mult mai liniștiți pentru pot beneficia de servicii medicale chiar la ei în comună, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze în zonele apropiate unde există cabinete medicale. Un alt avantaj al înfințării acestui dispensar modern este acela că la câțiva metri se află și o farmacie de unde își pot lua medicamentele după ce li se prescrie un tratament medicamentos.

Arcani este cea mai mică comună din județ din punct de vedere al populației, având mai puțin de 1.400 de locuitori. Dispensarul este dotat cu aparatură și instrumentar pentru un cabinet stomatologic, dar și pentru un cabinet de medicină generală. Dispensarul medical conține cabinete, spațiu de duș pentru medici, vestiare, spații de depozitare și sterilizare, fiind amenajat la standarde moderne.

Articole similare

Back to top button