Spectacol grandios dedicat lui Tudor Vladimirescu

Desfășurare majoră de forțe la Târgu Jiu pentru pregărirea celui mai frumos eveniment dedicat lui Tudor Vladimirescu. Peste mai puțin de o lună va avea loc un amplu spectacol cu ocazia Bicentenarului, iar pregătirile au început încă de acum. Evenimentul se va desfășura pe insulița de pe Jiu și va avea premiera pe 9 iunie.

„Cazul Tudor Vladimirescu” va fi un spectacol organizat de Teatrul Dramatic Elvira Godeanu din Târgu Jiu în parteneriat cu mai multe instituții locale și județene, printre care Salvamont, Școala Populara de Arte sau Hidroelectrica.

Spectacolul este unic. O manifestare de o asemenea anvergură nu a mai avut loc până acum în Gorj, iar întreaga poveste va fi pusă în scenă de  peste 60 de oameni. Evenimentul este conceput de regizorul Gavril Pinte, iar scenografia aparține Roxanei Ionescu . Coregrafia aparține Mălinei Andrei. Regizorul spune că spectacolul nu este unul festivist și nici demagocic, ci o surpriză pentru toți cei care vor fi prezenți.

În spectacol va fi integrat și Ansamblul Artistic Profesionist Doina Gorjului dar și o trupa de rock Bucium, ce a compus mai multe melodii special pentru evenimentul de la Târgu Jiu. De asemenea, Primăria  Bălești a pus la dispoziție  tribunele unde vor sta spectatorii, iar întregul decor va rămâne pe insuliță până la sfârșitul verii. Proiectul își propune de asemenea și atragerea turiștilor în municipiul Târgu Jiu, spectacolele fiind jucate în tot sezonul estival.