Un singur test pozitiv în Gorj

Pare să mai fie doar puțin până când cetățenii din Gorj vor putea spune că au trecut de pandemie.

Situația epidemiologică în județul Gorj se îndreaptă cu pași grăbiți spre bine.

De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănatate Gorj, au fost efectuate 100 de teste. Dintre acestea  45 RT-PCR în urma cărora două rezultate au ieșit pozitive la retestare, iar restul de probe au fost 43 negative.  55 de teste rapide efectuate  au avut 54 de rezultate negative și doar unul pozitiv.

În prezent doar 74 de persoane se mai află în carantină la domiciliu. Din cele 9148 persoane depistate pozitiv COVID-19, 8647 de persoane au fost vindecate, iar 488 de persoane au decedat.

La nivelul României,  din 1 066 731 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19, 1 015 092 de pacienți au fost declarați vindecați.