ActualitateSliderUltima ora

Economia pare că se îndreaptă

Oamenii de afaceri din România, investitori, manageri și angajați cu funcții de răspundere din majoritatea domeniilor economice, privesc cu precauție încă la perspectivele economiei, în contextul problemelor financiare cauzate de pandemia COVID-19.

Cele mai vizibile efecte ale epidemiei de COVID-19 au fost reducerea cifrei de afaceri și impactul produs de suspendarea activităților companiei.

Economia județului Gorj a fost și ea afectată de pandemia COVID-19, însă se pare că în prezent se îndreaptă pe drumul cel bun.

Conform statisticilor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului numărul înmatriculărilor în perioada 1 ianuarie – 31 martie în județul Gorj, a depășit pragul de 500, doar în decursul lunii martie fiind înființate aproape 200 de societăți.  Față de aceeași perioadă a anului trecut, se pare că numărul înmatriculărilor a crescut cu 70,51%.

Numărul dizolvărilor a scăzut considerabil față de anul 2020 în Gorj. Dacă anul trecut, numărul radierilor a fost de aproximativ  96, în prezent numărul lor este de doar 52, observăm o scădere de peste 45%.

Numărul radierilor  se pare că a crescut ușor. În 2020, numărul firmelor radiate a fost de 171, anul acesta au fost înregistrate cu 10 mai mult.

La nivel național, numărul firmelor înființate a crescut cu 52%, domeniile cele mai căutate fiind comerțul, agricultura și transportul.

De asemenea, numărul firmelor cu capital străin nou înființate în România a crescut, în primele trei luni din 2021, cu 2,9%,  comparativ cu perioada similară din 2020, la 1.236 de unități. Cele 1.236 de societăți au avut un capital social subscris în suma totală de 12,316 milioane de dolari, de 6,1 ori mai mare față de cel al firmelor înmatriculate  în ianuarie – martie 2020, de 2,015 milioane dolari.

La finalul lunii martie a anului curent, în România existau 232.212 societăți cu participare străină la capitalul social, cu un capital subscris de 64,943 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăți cu participare străină a fost cu investitori din Italia, însă cea mai mare valoare a capitalului social aparține firmelor olandeze.

Articole similare

Back to top button