Sărbători pascale „agitate”

Accidente rutiere și incendii – acesta este bilanțul, pe scurt, al evenimentelor cu care s-au confruntat în această minivacanță de Paște ambulanțierii, polițiștii și pompierii din județul Gorj.

Oricât de mult și-ar fi dorit contrariul, echipele de intervenție din județ au avut parte de sărbători pascale pline de evenimente. De la accidente rutiere soldate cu victime umane, incendii care au distrus gospodăriile oamenilor și până la cazuri de violență în familie și conducere sub influența băuturilor alcoolice, cam aceasta este varietatea evenimentelor cu care s-au confruntat autoritățile județene.

După ce duminică seara, membrii ISU și IPJ Gorj s-au confruntat cu un accident rutier soldat cu decesul unui conducător auto și rănirea gravă a doi pasageri, următoarea zi un alt eveniment rutier soldat cu victime a avut loc.

Se pare că un tânăr de 25 de ani, din comuna Runcu, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Peștișani, a intrat în coliziune cu o căruță, condusă de un alt bărbat în vârstă de 28 de ani. Ambii conducători, dar și un alt pasager aflat în autoturism au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conform IPJ Gorj, ambii șoferi consumaseră băuturi alcoolice.

Evenimentele au continuat în lanț, iar noaptea trecută în jurul orei 03:30, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casa în comuna Scoarța, satul Budieni.

Pentru că incendiul se manifesta generalizat la acoperișul construcției și se propagase la o construcție aflată în imediata apropiere, la fața locului au fost dislocate 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul unitații ISU Gorj.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 07:00, iar din fericire nu au fost victime, înregistrându-se doar pagube materiale.

Conform ISU Gorj, cauza probabilă și împrejurările în care a izbucnit incendiul sunt încă în curs de stabilire.

Tot în cadrul minivacanței de Paște, polițiștii gorjeni s-au confruntat și cu câteva cazuri în care, deși consumaseră băuturi alcoolice, doi bărbați s-au urcat la volanul mașinii, fără a conștientiza riscurile la care se expun.

Tot în această perioadă polițiștii din cadrul IPJ Gorj au întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat din municipiul Târgu Jiu care și-a agresat soția. Un caz de violență în familie a fost sesizat și în comuna Plopșoru, unde un bărbat de 40 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce și-ar fi bătut mama, pe fondul consumului de băuturi alcoolice.